Pod peste râul Story

de Pam England

„Tot ceea ce suntem este poveste. Din momentul în care ne naștem și până în momentul în care continuăm călătoria noastră spirituală, suntem implicați în crearea poveștii timpului nostru aici. Cu asta ajungem. Este tot ce lăsăm în urmă. Nu suntem lucrurile pe care le acumulăm. Nu suntem lucrurile pe care le considerăm importante. Suntem o poveste. Noi toti. Ceea ce contează atunci este crearea celei mai bune povești posibile pe care o putem, cât timp suntem aici; tu, eu, noi, împreună. Când putem face asta și ne facem timp să împărtășim acele povești unul cu celălalt, devenim mai mari în interior, ne vedem, ne recunoaștem rudenia – schimbăm lumea, o poveste pe rând…” 

— Richard Wagamese, Plimbarea Medicinei

Înțelepciunea și viziunea coerentă asupra poveștii și a împărtășirii poveștii exprimate de autorul Ojibwa, Richard Wagamese, surprinde ceea ce cred că este misiunea Medicinei Poveștilor Nașterii. Sunt atras să citesc acest pasaj elocvent iar și iar pentru că este ca un râu cu apă limpede care curge prin ființa mea și prin poveștile pe care le aud.

Când ne imaginăm povești fără început sau sfârșit, nu ne limităm capacitatea de a vedea în depărtare o poveste de naștere. Uneori spun că o poveste de naștere are o coadă lungă, care vine de la primele noastre impresii despre naștere în cultura noastră de copil, sau chiar mai departe de legenda familiei despre nașterile bunicilor. Poveștile zilei în care muncim și naștem (sau ne naștem) nu pot fi separate de țesătura tuturor poveștilor pe care le-am trăit, la fel cum am putea vedea întreaga pânză a unei haine țesute izolând și examinând o buclă de fir.

Povestea nașterii Mentorii de medicină nu ascultă pasiv poveștile despre naștere. Povestitorul aduce o poveste, o versiune veche a unei povești importante care nu prea se mai potrivește. Împreună intrăm într-un temenos, într-un spațiu circumscris, într-o oră, în care împărtășim un acord că până la sfârșitul orei noastre împreună, povestea pe care au adus-o să nu fie povestea pe care o iau cu ei.

Când stăm cu un povestitor, este ca și cum stăm pe un pod peste râul Infinite Story care se mișcă ușor, un râu care curge neîncetat dintr-un ocean trecut către un ocean de potențial. În cea mai mare parte, ceea ce auzim și vedem de pe pod este povestea trecută care se învârtește spre și sub pod. Dar un magician care ascultă povestea vede dincolo de povestea trecută și ia în sus și în jos râu.

Când povestitorul și ascultătorul de povești nu sunt atașați de păstrarea unei povești trăite, atunci poveștile pot evolua. Făcând timp pentru o sesiune de Medicină cu Povestea Nașterii, este timpul ca vechea poveste să fie îngropată simbolic în cimitirul „povestea moartă”. Este timpul pentru o schimbare a inimii, pentru ca schimbarea să vină în povestitor; este nevoie de o nouă poveste pentru un sine care a apărut nou.

Nașterea unei noi versiuni a unei povești anunță renașterea povestitorului. Potențialul este nelimitat.

În sesiunile noastre, nu este povestea pe care o vindecăm. Povestitorul și ascultătorul de povești sunt în raport cu o intenție comună de a „deveni mai mare în interior, de a ne vedea, de a ne recunoaște rudenia – schimbăm lumea, o poveste pe rând...”